Ambasadori onorifici ai parcurilor naturale din Romania

In afara de faptul ca dintr-un motiv sau altul au fost numite cateva personalitati ambasadori ai parcurilor naturale gasiti totusi cateva idei interesante ,…,

“Cu ocazia Zilei Europene a Parcurilor, Regia Nationala a Padurilor – Romsilva, impreuna cu Ministerul Mediului si Padurilor, Fondul Mondial pentru Natura – WWF si cu sprijinul Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, a organizat la Palatul Parlamentului , sala “Constantin Brancusi“, un eveniment menit sa atraga atentia atat opiniei publice, cat mai ales autoritatilor, asupra problemelor parcurilor naturale si nationale din Romania, a ariilor protejate in general. Cu aceasta ocazie au fost alesi si numiti   “Ambasadorii Onorifici ai parcurilor naturale din Romania”: Mircea Albulescu, Camelia Sucu, Coco Popescu, Elisabeta Lipa, Ivan Patzaichin, Dan Matei Agathon si Grigore Lese.

Anul acesta este declarat “Anul international al voluntariatului”, dar in acelasi timp, fapt mai putin cunoscut, anul 2011 a fost declarat si Anul International al Padurilor. In acest an, tematica manifestarilor prilejuite de Ziua Europeana a Parcurilor a fost “Implica-te – Natura are nevoie de tine”.

Forumul Natiunilor Unite pentru paduri, a dat startul unui program care are ca obiectiv  implicarea personalitatilor, vedetelor, a liderilor de opinie intr-o ampla campanie de comunicare si constientizare publica.

Sa nu uitam ca padurea sustine viata a milioane de fiinte, inclusiv a noastra, a oamenilor. Diversitatea biologica depinde de padure, iar in Europa, unde rata disparitiei speciilor a atins cote alarmante, peste 45% dintre specii fiind amenintate cu disparitia, supravietuirea si bunastarea noastra depind suta la suta de felul cum vom sti sa protejam si sa exploatam durabil padurea.Fiecare dintre noi poate face ceva. Toti avem datoria sa luam atitudine pentru a proteja nu numai padurea, ci implicit viata copiilor nostrii.

Din pacate, fapt prea putin cunoscut, bugetul de stat din Romania nu prevede nici un ban pentru administrarea ariilor protejate, cu exceptia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Cu toate ca in Romania exista 27 de parcuri nationale si naturale, care reprezinta principala sursa de aer nepoluat, de apa potabila, de seminte pentru plante, de refugiu pentru animalele salbatice din intreaga tara, nimeni dintre cei aflati la conducerea Romaniei nu s-a gandit sa prevada in bugetul de stat bani pentru sustinerea lor. Asta in contextul in care aceste parcuri sustin ultimele ecosisteme suta la suta naturale din Europa, ocrotind baza genetica a intregului continent.

Despre situatia parcurilor din Romania a fost prezentata de Yesim ORUC – UNDP Resident Representative, Cristian APOSTOL – Secretar de Stat in cadrul Ministerului Mediului si Padurilor, Valerian SOLOVASTRU – Director General , Regia Nationala a Padurilor – ROMSILVA, Dan MUNTEANU – Presedintele Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii – Academia Romana, Dragos Mihai – Sef Serviciu Arii Protejate RNP-Romsilva, Mircea Verghelet – presedintele Retelei de Parcuri din Carpati.Cu ocazia acestui eveniment a fost prezentata si cartea: “Patrimoniul Natural al Romaniei” – autor Petru Lificiu, album care contine informatii si imagini despre parcurile nationale si naturale din Romania.

Din pacate cei care au lipsit aproape cu desavarsire de la acest eveniment au fost exact cei pe care i-am ales in fruntea tarii. Am remarcat cu tristete faptul ca in cazul Zilei Europene a Parcurilor se face o mare confuzie, chiar si de catre autoritati. Marea majoritate dintre noi, cred ca este vorba despre parcurile din orase. Asa se face ca presa a mediatizat cu aceasta ocazie o actiune de plantare de flori in Herastrau, neintelegand sensul corect al acestei zile.

De aceea trebuie sa onoram implicarea celor cinci personalitati care si-au exprimat dorinta de a sustine cauza parcurilor naturale si nationale din Romania, atat pe plan national cat si international. Ei vor deveni purtatori de cuvant intr-o ampla campanie de constientizare publica ce va incepe din luna iunie a acestui an.”

Materialul de mai sus este preluat de pe www.ecomagazin.ro
2012-02-22

Bun si acum ca o parere personala lasati deoparte partea cu vedetele care ar trebui sa ne constientizeze, dar ramane valabila ideea de protejare a naturii, de a face ceva pentru parcurile rezervatii naturale ale Romaniei si in principiu de a ne implica si a da mai mult de la noi.